vineri, 25 septembrie 2015

Învățături...

Am învățat multe lucruri de-a lungul timpului.
Și chiar dacă le-am învățat... 

Am învățat că nu trebuie să aștept „momentul oportun” ca să-i spun cuiva ce simt pentru el. 
Hm... Și cum aș putea să-i spun bărbatului care a pus stăpânire pe gândurile mele acest lucru, când el are o iubită care îl face fericit? Când nu am profitat de timpul care mi-a dat șansa aceasta atunci. 
O! De câte ori mi-am luat inima în dinți acasă, hotărâtă să-i spun! Și de câte ori mi s-au înmuiat picioarele când am ajuns lângă el, evident, nemaiputând să-i spun nimic. De câte ori m-a cuprins teama de a nu fi respinsă din cauza a ceea ce simt... 
Oare chiar nu există „prea târziu”?... 

Am învățat că nu trebuie să mă bazez pe faptul că oamenii „dacă le e dor de tine, te caută”. 
Oamenii nu te caută nu doar pentru că nu le e dor de tine. Oamenii nu te caută pentru că nu vor să te deranjeze, pentru că nu vor să îți creeze probleme, pentru că sunt timizi, pentru că rutina zilnică îi prinde cu prea multă putere, pentru că trec prin schimbări mari care îi bulversează... 

Am învățat că prietenii nu îți amintesc de faptul că nu i-ai cautat. 
Nu! Nici măcar nu sunt supărați! Pentru că ei, prietenii, înțeleg lucrurile care nu îți stau în fire, înțeleg felul tău de a fi, înțeleg că ai anumite priorități, înțeleg tot! Da! Prietenii adevărați vorbesc la distanțe de câte o lună-două ca și când s-au auzit ultima oară ieri! 

Am învățat că oamenii nu sunt întotdeauna un singur gând. Că ceea ce e bun pentru el, mie îmi poate face rău. Că ceea ce pe el îl necăjește, pe mine mă liniștește. Că oamenii vor face multe greșeli, iar eu va trebui să trec peste ele... cu zâmbetul pe buze. Că dacă el nu se comportă așa cum eu îmi imaginez sau cum îmi doresc, nu înseamnă că nu mă iubește din tot sufletul....
Și totuși... Mi-e greu să las greșelile lui să treacă pur și simplu. Mi-e greu să mă abțin să-i spun părerea mea în legătură cu ele, pentru că simt nevoia să-mi vărs durerea. Pentru că îl iubesc!

Am învățat că, deși am învățat lucrurile astea, nu ni le atribuim. Suntem prea ocupați cu noi înșine ca să vedem ce se întâmplă cu cel pe care îl acuzăm că nu ne caută. Prea ocupați să vedem greșelile din trecut ca să observăm efortul pe care îl depune acum pentru noi. Prea nervoși, prea grăbiți, prea superficiali...