Discrepanță

M-am tot gândit, în ultimele zile, la cum decurg lucrurile în țara asta... Soțul meu este militar, și mi-a povestit despre condițiile de admitere la Academia Militara, despre conduită, despre principiile lor... Desigur, pe larg. Zilele trecute am văzut la televizor că nu mai știu care politician și-a luat Bac-ul acum vreo 2-3 ani, la vârsta de vreo 40 ani (pentru că nu am informații exacte, doar bănuiesc). 

Hm... Ce discrepanță!... Știu de la soțul meu, și nu numai, că el, ca militar, reprezintă un exemplu pentru societate, la fel ca și polițiștii și cei care lucrează în sistemele astea. De aceea ei merg la lucru în uniforme, au ținute speciale pentru ceremonii, au o anumită conduită, ca să fie prezentabili, să nu aibă sub nicio formă probleme cu legea etc. De aceea, examenul de admitere la Academie nu e tocmai apă de ploaie, cum s-ar zice.. 

Mă întreb: cine reprezintă un exemplu mai mare? Un militar anonim, pe care oamenii îl văd la ceremonii sau un politician care apare aproape zilnic la televizor? Pe lângă faptul că se laudă că au fost corijenți sau ca nu au luat Bac-ul sau Licența, mai au și dosare penale cu nu știu câte capete de acuzare... Ce influență au acești oameni asupra poporului pe care îl conduc? Asupra copiilor, adolescenților, mai ales, pentru că ei se iluzionează că, chiar dacă nu și-au luat Bac-ul, se pot descurca chiar foarte bine în viață, așa cum a făcut politicianul X, și ”are o grămadă de bani”... Josnic.. Mi se pare josnic că aceste lucruri sunt acceptate! Mi se pare josnic că nu există o lege, o regulă în sensul acesta, așa cum există în sistemele MApN, MAI, Ministerul Justiției...

După ce sunt acuzați de câte ceva și intră în arest preventiv, declară că vor schimba condițiile din închisori, pentru că sunt mizere, sunt gândaci, e igrasie și nu mai știu ce. Bieții de ei... Or fi intrat vreodată într-un cămin studențesc? Cineva spunea la un moment dat că ei amenajează închisorile cu gândul că mai devreme sau mai târziu vor ajunge și ei acolo, ca deținuți. Posibil să fi zis bine? 

Învățături...

Am învățat multe lucruri de-a lungul timpului.
Și chiar dacă le-am învățat... 

Am învățat că nu trebuie să aștept „momentul oportun” ca să-i spun cuiva ce simt pentru el. 
Hm... Și cum aș putea să-i spun bărbatului care a pus stăpânire pe gândurile mele acest lucru, când el are o iubită care îl face fericit? Când nu am profitat de timpul care mi-a dat șansa aceasta atunci. 
O! De câte ori mi-am luat inima în dinți acasă, hotărâtă să-i spun! Și de câte ori mi s-au înmuiat picioarele când am ajuns lângă el, evident, nemaiputând să-i spun nimic. De câte ori m-a cuprins teama de a nu fi respinsă din cauza a ceea ce simt... 
Oare chiar nu există „prea târziu”?... 

Am învățat că nu trebuie să mă bazez pe faptul că oamenii „dacă le e dor de tine, te caută”. 
Oamenii nu te caută nu doar pentru că nu le e dor de tine. Oamenii nu te caută pentru că nu vor să te deranjeze, pentru că nu vor să îți creeze probleme, pentru că sunt timizi, pentru că rutina zilnică îi prinde cu prea multă putere, pentru că trec prin schimbări mari care îi bulversează... 

Am învățat că prietenii nu îți amintesc de faptul că nu i-ai cautat. 
Nu! Nici măcar nu sunt supărați! Pentru că ei, prietenii, înțeleg lucrurile care nu îți stau în fire, înțeleg felul tău de a fi, înțeleg că ai anumite priorități, înțeleg tot! Da! Prietenii adevărați vorbesc la distanțe de câte o lună-două ca și când s-au auzit ultima oară ieri! 

Am învățat că oamenii nu sunt întotdeauna un singur gând. Că ceea ce e bun pentru el, mie îmi poate face rău. Că ceea ce pe el îl necăjește, pe mine mă liniștește. Că oamenii vor face multe greșeli, iar eu va trebui să trec peste ele... cu zâmbetul pe buze. Că dacă el nu se comportă așa cum eu îmi imaginez sau cum îmi doresc, nu înseamnă că nu mă iubește din tot sufletul....
Și totuși... Mi-e greu să las greșelile lui să treacă pur și simplu. Mi-e greu să mă abțin să-i spun părerea mea în legătură cu ele, pentru că simt nevoia să-mi vărs durerea. Pentru că îl iubesc!

Am învățat că, deși am învățat lucrurile astea, nu ni le atribuim. Suntem prea ocupați cu noi înșine ca să vedem ce se întâmplă cu cel pe care îl acuzăm că nu ne caută. Prea ocupați să vedem greșelile din trecut ca să observăm efortul pe care îl depune acum pentru noi. Prea nervoși, prea grăbiți, prea superficiali... 

Barbatul din visul meu...

Când mă doare, el mă mângâie. 

Când râd, el râde cu mine. 

Când greşesc, el mă ajută să trec peste. 

Când plâng, el mă linişteşte. 

Când cad, el mă ajută să mă ridic. 

Când sper, el mă încurajează. 

Când merg, el merge alături de mine.

Când plec, el mă aşteaptă. 

Îmi dezbracă inima şi îmi sărută obrajii şi fruntea...

Îmi caută privirea cu privirea lui.
Îmi pune pe faţă zâmbetul atunci când eu nu-l găsesc.

Îmi zâmbeşte când mă port copilăreşte.

Îmi împărtăşeşte gândurile lui.
Îmi înţelege toanele.
Îmi prinde flori în păr.
Îmi dăruieşte dragostea lui.

Mă ţine de mână şi mă alintă...

Este galant şi elengant.
Este respectuos şi recunoscător.
Este visător şi cu picioarele pe pământ.

Îmi cuprinde mijlocul, dansează cu mine şi mă priveşte în ochi...

Îl iubeam, dar nu îmi dădeam seama...

-  E posibil să te îndrăgostești fără să-ți dai seama?

- Da...

- Cum ar putea să se întâmple asta?

- Crezând că este prietenul tău foarte bun... la care ții foarte mult.

- Și o să-ți dai seama mai târziu?

- Poate că da.. poate că nu...

- Și cum o să-ți dai seama? 

- Când o să-l vezi cu altcineva. Sau poate când o să fie prea departe de tine și o să-i simți lipsa.

- Ce o să simți atunci?

- Că o bucățică din tine s-a rupt, bucățica ce-i era dedicată lui; că inima ta bate mai tare, dar nu de emoție că-l vei revedea; o sa simți cum în gât îți stă un nod care nu-ți dă voie nici să plângi, nici să vorbești, nici să respiri; o să-ți amintești momentele pe care le-ai petrecut lângă el crezând că îți este un prieten foarte bun; o să te gândești că poate, la un moment dat, el s-a uitat la tine cu ochi de bărbat îndrăgostit, dar nu a avut ocazia să-ți spună, sau că tu nu i-ai dat nici ocazia, nici șansa să-ți spună, pentru că tu aveai ochi pentru altcineva atunci, sau pentru că tu te uitai la el cu ochi de sora; o sa te gândești că nu ai fost atentă la el așa cum ar fi trebuit; o să te gândești că poate nimic din toate astea nu s-a întâmplat, dar ți-ai dori acum... O să-ți dorești să îți clarifici toate gândurile astea care nu-ți dau pace și nu știi cum să plângi și cum să uiți, nu o să știi cum să fii indiferentă și să te împaci cu ideea că nu ai făcut nimic atunci când trebuia... O să vrei sa-i vorbești, dar ceva din interior nu te lasă; fie are prietena, fie ai tu; Cauți și găsești tot felul de scuze ca să intri în vorba cu el, dar te temi că își va da seama și că va considera că ești penibilă. Te temi că dacă-i vei spune adevarul, el ți-ar spune ca nu simte la fel, sau ca nu mai simte la fel...

- Trebuie să fie dureros.

- Este...

- Și ce o sa faci?

- O să aștept. Și până când o să treacă, o să mă gândesc la el...

Regrete

Ieri am primit o veste cumplita. Un prieten a suferit un accident de masina. Desi era un prieten virtual, vestea a venit ca un pumnal. Nu ne cunoascuseram, decat prin telefon. Dar era atent si isi aducea aminte sa ma sune sa vada cum mai sunt. Bineinteles, eu nu am acordat importanta acestui aspect. Desi stiam de problema de sanatate a mamei lui, desi stiam ca se simte singur... Ultima data cand imi aduc aminte ca m-a sunat, nu puteam sa vorbesc, pentru ca eram intr-o alta conversatie. Si nu l-am mai sunat inapoi... Nici macar un mesaj prin intermediul internetului nu i-am lasat... I-am urat "La multi ani" de Sf Mail si Gavriil, onomastica ce ne-o serbam amandoi... Dar nu a mai raspuns. Iar ieri...
Cum e omul... Pana nu pierzi, nu iti dai seama ce ai, nu iti dai seama cat valoreaza oamenii. Asa si eu. Habar nu aveam ca omul acesta ocupa un loc atat de special in inima mea. Ce regret? Regret ca nu a avut posibilitatea sa se tina de cuvant si sa ne cunoastem, regret ca nu am stiut sa-i spun toate lucrurile astea la momentul respectiv, regret ca nu am stiut sa-l intreb cum mai e... Mai ales pentru ca el a fost acolo pentru mine, cand am avut nevoie de compasiune si intelegere.
Ce lectie am invatat! Profita de viata si de orice moment din orice punct de vedere. Nu stii cand vine ziua aceasta cumplita, nu stii cand prietenii tai pleaca si nu le poti impartasi sentimentele, nu stii nimic. Am invatat ca nu trebuie sa astept "momentul oportun" ca sa-mi impartasesc sentimentele; ca nu trebuie sa ma bazez pe faptul ca "daca ii e dor de mine ma cauta", pentru ca poate el crede ca daca ma cauta imi face rau; ca oamenii pe care ii consider simpli oameni, si-au pus deja amprenta asupra mea fara ca eu sa-mi dau seama. Am invatat ca oamenii reactioneaza in consecinta. Eu nu l-am cautat, probabil ca i-am dat de inteles ca ma deranjeaza. E adevarat, am prieten, si nu as fi vrut sa-i dau motive de gelozie. La naiba cu toate astea! Prietenii sunt prieteni!! Si inainte si in timpul si dupa ce ai trecut printr-o relatie amoroasa! La naiba cu toate astea!
Daniel, prieten drag... Sa te odihnesti in pace! Sa fii iertat! Sa ma ierti ca nu am stiut sa-ti spun toate astea! Iti multumesc pentru aceasta lectie.
Daniel, prieten drag...

Participantilor la trafic!

Azi am luat parte la un accident. Am văzut, pe viu, cum o fată a fost lovită pe trecerea de pietoni. A fost un șoc pentru mine, având în vedere că niciodată nu am luat parte la nimic asemănător. M-am blocat, efectiv când am văzut cum tânăra a fost aruncată, de-a dreptul. S-a rostogolit în aer, pur și simplu.
Cum s-a întâmplat? Păi ea mergea grăbită, cu ochii în telefon, probabil, pentru că se uita în jos, nu s-a uitat nici în stânga nici în dreapta să vadă dacă se expune vreunui pericol, iar șoferul, probabil a fost distras de altceva în acea fracțiune de secundă, sau traficul din fața lui l-a captat prea tare. Nu sunt ironică! Acest lucru se poate întâmpla!
Mi-aș dori atât de tare să trag un semnal de alarmă tuturor! Aș vrea să văd că se schimbă ceva! Pietoni, e adevărat că aveți prioritate, dar nu vă riscați viețile aruncându-vă pur și simplu pe zebră! Gândiți-vă că un șofer trebuie să aibă în vedere o mulțime de lucruri, trebuie să fie cu ochii în 10 părți! Pe de altă parte, nu știți ce probleme are mașina cu care merge! E adevărat că acum mașinile rămân rar fără frâne, și totuși! Sau gândiți-vă la o mașină de tonaj mare, sau cu o încărcătură mare, aceștia nu pot frâna atât de ușor ca mașinile mici și goale! Sunteți expuși foarte multor pericole! Doar pentru că susțineți că aveți prioritate. Se poate chiar ca o altă mașină să vă mascheze și să nu vă vadă, efectiv! Sunt atâtea cazuri! Da, pe șoferii ăștia probabil îi băgați în pușcărie sau le distrugeți carierele, dar voi? Voi rămâneți șocați, în cel mai simplu caz, ori paralizați pe viață, ori invalizi, ori... fără viață! Măcar nu vă mai grăbiți așa, mergeți mai ușor, și uitați-vă să vedeți dacă mașina vine și dacă are viteză, dacă șoferul e atent și așa mai departe! E în joc viața voastră!

Dreptul la informare

Zilele trecute discutam cu prietenul meu despre drepturile noastre, drepturile omului. Îmi explica ce s-a discutat la un curs la care el participase. Tare m-a pus pe gânduri! De fapt, trăim într-o țară democratică, sau e democrație doar în denumire? Mi-am dat seama că, deși avem drepturi, nu ni le putem exercita întotdeauna. E adevarat, libertatea mea ține până acolo unde întâlnește limita libertății celuilalt, dar eu nu la asta făceam referire.
Dau exemplul dreptului la informare. Păi ce înseamnă acest drept? Am discutat despre acest lucru cu mai multe persoane. Inclusiv cu copii. Mi-am dat seama că pentru ei, dreptul la informare înseamnă libertatea de a afla tot ce îi interesează, tot ce îi pasionează, tot ce le e de folos etc (exceptând regulamentele de ordine interioară, de exemplu, al unei unități militare). Lucru care și mie mi se pare normal și corect. Ca să evoluăm trebuie să fim informați, nu? Și atunci întreb: cum pot să mă informez dacă nu am resurse financiare? Și probabil mi se va răspunde: în școală. Păi școala noastră are foaarte multe materii, să zicem. În școală învățăm despre ele în mare, nu milimetric. La liceu ne mai axăm și noi cât de cât pe un anumit domeniu. (Să nu discutăm despre cât de mult își dau interesul majoritatea profesorilor). După ce terminăm liceul? Păi dacă nu am bani să mă întrețin cât stau în facultate? Că vin din provincie, unde nu sunt facultăți la care să se învețe cum trebuie. Și chiar dacă aș putea, nu e de ajuns. Am nevoie să știu ce se întâmplă în lume, ce apare nou (și nu mă refer la tehnologie, deși e un lucru necesar). Vreau să spun, în sfârșit, că dreptul acesta al nostru este îngrădit, cumva, este un drept pentru care statul nu intervine. Aș spune că nu intervine în niciun fel. Legea spune că dreptul la informație se referă la informațiile de interes public. Care sunt acelea oare? Că tot din lege am înțeles am înțeles că am dreptul să mă informez cu privire la programul instituțiilor publice, la orar, la cum acționează ele și așa mai departe.
Intru în sfera care mă interesează pe mine în mod deosebit și explic de ce spun că acest drept al nostru ne este cumva îngrădit. Eu știu că am dreptul să-mi cunosc drepturile și că trebuie să cunosc legile. Cu atât mai mult că faptul că nu cunoști legea nu te scutește de pedeapsa specifică, deci cumva e obligatoriu să cunosc legea, nu? Păi ca să fac acest lucru mă costă! Mă costă Codul Penal, mă costă Constituția României, mă costă abonamentul TV, mă costă conexiunea la Internet, mă costă, mă costă...

P.S.: Acestea reprezintă păreri personale.